Scoala românească este o fabrică care are lucrători profesori si materie prima elevi. Aceasta fabrica produce foarte mult pe stoc, produce idioți pe stoc.

Părinții vor învățământ de calitate la stat într-un sistem neclar, cu bugete penibile, bugete și alea șifonate pe tot felul de investiții aiurea.

Scoala românească își păstrează aspectul stalinist comunistoid, cu intrarea elevilor undeva prin spate, pe lângă sală de sport sau pe lângă ghena de gunoi.

Avem programa făcută nu pentru elevi, programa este pentru profesori, fiecare profesor e cu treaba lui, nu există programe comune – coordonate între ele și echilibrate.

Elevul trebuie doar să execute și să facă exerciții cu materia supradimensionată și prost canalizată, elevul este doar o materie prima pe bandă rulantă a acestor fabrici uitate care produc automat produse pe stoc, produse nedorite mai de nimeni, undeva într-un tărâm misterios, bizar, demn de explorat din elicopter că o grădină carpatină.

Laboratoarele școlare și liceale din scoala românească sunt niște Jafuri prăfuite, în permanență nefuncționale și cu lipsă de material didactic. Școala românească este meschină, săracă și ineficiența.

Da, există și oameni deosebiți în sistem, unii dintre ei își fac treaba indiferent de salariu (au alte surse).

E drept că din acest sistem aberant de învățământ rezultă și o mână de copii genii care participă la olimpiade, restul în mare parte sunt niște neadaptați la situația actuală europeană și mondială (avem unul din cel mai mare grad de slabă profesionalizare din Europa, vezi: ipid.ro/documente/rr1 rr2 și rr3).

Merită oare ca acest sistem să existe pentru acea mână de olimpici și profesori deosebiți.

Sistemul de învățământ în care nu înveți pentru specializare integrare și producție, doar asimilarea de date inutile și programă supradimensionate din care rezultă copii traumatizați de acest sistem aberant. Acești copii dacă ajung să termine facultatea, intră în câmpul muncii la fel de traumatizați.

Câți profesori avem care publică și se implică în societatea civilă? Majoritatea sunt preocupați de filmul și telenovela preferată, școală e un job prost plătit ca oricare alt job. Dacă avem profesori și academicieni care publică, majoritatea o fac doar că să-și arate bogatul vocabular exprimat cât mai complex, nu că să te învețe ceva, doar că să arate cât de mari sunt ei (avem și aici probabil o serie de oameni traumatizați care ajung și ei să traumatizeze).

Partea de studiu, de cercetare și aplicare în România se apropie de zero, profesorii abandonează, rezidenții și doctorii abandonează și pleacă în alte țări străine.

Poate că acele țări străine ar trebui să subvenționeze școală românească care a mai rămas, cât a mai rămas din ea….

Cum o să arate România în 20 de ani pe sistemul actual.

Poate ar trebui să avem școli de stat cu COPLATĂ, în funcție de faima profesorilor.

Un profesor bun trebuie să fie plătit mai bine decât un profesor prost. Ipocrizia este generalizată, deja avem școli de stat cu coplată. Sunt câteva școli bune de stat la care nu intri decât după lungi intervenții și spăguirea directorilor sau plată către diverse firme interpuse.

Problema e că nici aceste școli mai bune nu se ridica la niciun standard, tot comunistoid arată și se manifestă – doar că profesorii sunt un pic mai pregătiți.

Restul de amărâți se zbat într-o și mai mare incertitudine.

Există programe și voința politică pentru scoaterea la suprafața a acestor bani negri din educație? Vedem în piață demonstranți pentru acest lucru?

Școala Romaneasca scoate premianți în cunoștințe generale., buni doar pentru concursul “vrei sa fii milionar” și aproape zero specialiști, se aplatizează orice vocație și orice abilitate unică fiecărui individ.

Profesori care umblă liber printre noi..

Mă gândesc cu groază ce va urma din clasa a V-a la școala.

E o școală de cartier cu rezultate bune pe hârtie la nivel de oraș, rezultate bazate în mare parte pe efortul părinților ambițioși stăpâni ai celor 5-10 copii pe fiecare clasă care sunt mașini eficient antrenate pentru tocit materie școlară.

O școală supraaglomerată, igienizată ocazional doar cu un mop mizer al femeii de serviciu care abia face față la numărul de elevi alocat (în Japonia am văzut că își fac singuri curat elevii), o școală cu o singură secretară îngropată în hârtii, cu un director neputincios și controlat de alții și altele, captiv al slăbiciunilor de bărbat slab, un om care acceptă fatalist înscrieri fără număr și a cărui amprentă nu se simte în nimic.

O școală în care vechea pardoseală de parchet crăpat al sălii de sport e plină de mucegai și tot felul de ciuperci și bacterii pe dedesubt de care s-ar mândri orice biolog.

Majoritatea profesorilor de anii 5-8 sunt, aceeași de acum 30 de ani, doar mai obosiți și plictisiți, aceleași umbre umblă pe holurile școlii. Unii cu ușoare probleme psihice ascunse, frustrări și cu probleme de caracter și personalitate. Puțini dintre ei pot fi etichetați ca niște oameni deosebiți, oameni culți sau intelectuali echilibrați care lasă în urma lor ceva legat de profesie.

Îmi aduc aminte de câteva zile din clasa a III-a, înainte de anul 1989, în care o grupă de studenți din Franța și din alte țări vecine au venit la clasă și au interacționat cu noi.

Pentru câteva zile, învățătoarea a avut asistent care să o ajute la lucru aproape de copii.

În schimb, nu îmi aduc aminte prea bine de învățătoarea mea care era o ființă ștearsă, venea la școală ca la un job oarecare, sau poate că așa e normal să fie: un job oarecare, plătit ca un job oarecare plătit bine.

Venea fără viziune și fără nimic care să mă facă să-mi aduc aminte cum mi-am adus aminte de întâlnirea și contactul cu acei studenți, alte ființe care veneau cu o viziune de învățare suplimentară prin grafică, joc și prin interacțiune luminoasă.

Poate mi s-a părut, poate că nu avem motive de ridicare în slăvi a niciunui sistem de învățământ din nicio țară. Poate că doar sistemul nostru de învățământ merită slăvi pentru toți olimpicii campioni devoratori de materie școlară care se vor afirma și vor trăi probabil tot în afara țării, departe de stăpânirea părinților ambițioși care le vor duce dorul.

La școala de stat cu 25 sau 30 de copii, învățătoarele și profesorii nu au timp de lucru cu fiecare în parte, orele sunt scurte și pauzele la fel, totul e pe bandă rulantă ca acum 30 de ani.

Profesorii și Învățătoarele sunt nevoiți din cauza salariului mic să alerge cu limba scoasă la meditații și afteruri. Nu au timp sa respire și sa-și facă programa și organizarea după ore, în timpul programului, majoritatea sunt depășiți. Asta e un caz “fericit” doar unii profesori au parte de meditații și afteruri, majoritatea nu are posibilitatea de after au before.

Programa școlară este pentru a mai asigura încă un salariu profesorului X sau Y. Acum scapă cine poate sau cine are bani 10 mii de euro pe an pentru școală privată, cu clase de 10-12 copii și asistenți la fiecare activitate.

Să nu uit, din clasa a V-a urmează distracția meditațiilor.

Au mai scris si alții aici, despre scoala românească, tot de aici sursa foto.

https://www.voceaparintilor.ro/

http://www.frontpress.ro/2012/05/scoala-romaneasca-se-afla-in-moarte-clinica.html