Înainte de schi am avut parte de multe ore de derdeluș cu sania în vacanțele de iarnă dintr-un mic sat din Bucovina.

Casa bunicilor era cu acces din ulița care avea rol de derdeluș pe timp de iarnă și pistă de downhill pe timp de vară, cu bicicleta sau pe în alergare liberă.

Derdelușul era în linie dreaptă, începea aproape de pădure și se termina într-un pârâu înghețat peste care zburam cu sania, perpendicular spre un drum secundar al satului. Lungimea traseului de săniuș era de aproximativ un kilometru, cu posibilitate de prelungire, cu slalom periculos printre copaci, dacă porneam de pe drumul forestier de la încă un kilometru distanță.

Casa era aproape și de pădure. Din fața porții puteai asista la spectacolul coborârilor individuale de sănii în mare viteză sau de sănii grupate ca un ciorchine unele în spatele celorlalte și în laterale, cu copii care se agățau unii de alții într-o mare hărmălaie și veselie.

Pericolele erau puține, doar dacă știai să cârmești sania pentru a evita gardurile de lemn și fântâna de lângă drum, cu apă de izvor.

Mașinile erau aproape inexistente. Căruțele sau săniile trase de cai erau lente și previzibile ca apariție pe “pârtie”.

Copii urcau în grup mare împreună și coborau aproape la fel de compact, în acest fel, orice căruță sau sanie trasă de cai aștepta valul de săniuțe pentru a intra pe uliță. La fel și copii, nu coborau până nu se elibera ulița de o eventuală căruță aflată în urcare sau coborâre.

În ultimii ani copii au cam dispărut de pe derdeluș, au dispărut în același timp cu apariția iernilor sărace în zăpadă

Primele schiuri

Primele schiuri improvizate, dar și schiuri reale și-au făcut prezența foarte timidă și pe derdelușul sătesc.

La zece kilometri de sat, undeva lângă Gura Humorului s-a deschis o pârtie dotată cu telescaun și cu tunuri de zăpadă.

Primul meu contact cu schiurile l-am avut destul de târziu, după 25 de ani, undeva aruncat cu câteva sfaturi de la grupul de colegi, pe o pârtie, într-o stațiune oarecare de pe Valea Prahovei.

Schiatul era și este în continuare un sport scump dacă nu locuiești în apropierea unei pârtii sau a unei stațiuni cu pârtie de schi. Trebuie să plătești cazare, închiriere – cumpărare echipament, telescaun și transport cu trenul sau cu mașina.

Sania pare mult mai naturală, integrată în peisajul rural, cu reminiscențe mai utilitare: sania trasă de cai, sania cu lemne, sania cu butelia de gaz.

Schiurile nu au un caracter utilitar în țara noastră cu ierni destul de intermitente ca valori de precipitații și temperaturi.

Ligamente rupte

Pe lângă echipament și alte cheltuieli legate de cazare, va trebui luată în calcul o asigurare sau o sumă importantă rezervată pentru eventuale operații în regim de urgență a ligamentelor rupte sau alte accidentări mai mult sau mai puțin grave.

Cele mai uzuale accidente și cu impact mare în recuperare sunt cele cu ligamente rupte.

Mersul cu schiuri, deși este foarte plăcut, este total nenatural și solicită enorm articulațiile și ligamentele picioarelor antrenate sau neantrenate.

Pârtii și dotări aferente

După câteva sesiuni de schi prin stațiunile din țară, am ajuns să văd diferența între pârtiile din țară și pârtiile din Austria.

Pârtiile de la noi au mult farmec și sunt mult mai înguste. Pârtiile din Austria sunt gigantice, cu părți înguste doar pe zonă de legătură, în rest pârtie lată și lungă cât vezi cu ochii.

Pe lângă telecabine și telescaune, organizarea și investițiile în parcări și alte dotări de acces sunt enorme. Parcaje supraetajate lângă pârtie, lifturi pe toate nivelurile, pasarele și mijloace de transport cu legături de la stațiuni la pârtii. Totul e gândit și proiectat la detaliu, totul e gândit pentru a fi ușor și plăcut de a ajunge de la cazare sau de la parcare la pârtie.

Culmea e că cei mai mulți bani se fac pe timp de vară din turismul cu biciclete montane, cu folosirea parțială sau totală e telecabinelor, acolo unde sunt trasee de biciclete sau de downhill.

Noi nu avem nici măcar o pârtie în țară dotată similar cu cea mai simplă dotare din Austria.

După vizita din Austria, mersul la schi pe pârtiile de la noi sunt absolut chinuitoare și umilitoare. De la accesul greoi cu mașina sau cu autobuzul printre mașinile parcate pe acostament. Parcări puține, fără legătură facilă cu pârtia.

Pârtiile aglomerate și pline de cetățeni indisciplinați, fără niciun pic de antrenament sau pregătire în acest “sport” pe care eu îl consider un sport extrem și foarte extrem dacă îl practici la noi în țară.

Pârtiile noastre sunt în haos administrativ cu dotări minime.

Schiul și copacul sunt arme albe

Multe ligamente și oase rupte din vina ta sau din vina altuia care intră cu mare viteză în tine.

Poți și tu să te înfigi într-un copac sau să te înfigi într-un grup de adulți sau de copii care cască gura pe mijlocul pârtiei.

Poți să intri sau să intre un schior în tine în timp ce schiezi regulamentar și liniștit pe pârtie.

Se pot rupe oase și se pot disloca organe interne și externe.

But we think perhaps the two most important principles that don’t get enough attention relate to trees – hitting them and suffocating next to one.

www.conskierge.ski/is-skiing-dangerous/

Acces pe anumite pârtii doar cu “Permis de schi”

Așa cum pentru arma mortală denumită automobil sau motocicletă avem nevoie de permis de conducere, la fel cred că am avea obligatoriu nevoie de permis pentru cei care pun pe pârtie “arme albe” în picioare și alte “arme albe” în mâini.

Așa cum m-am suit și eu prima dată pe schiuri, inconștient de pericole, direct pe pârtie, fără instructor specializat, doar cu niște sfaturi de niște la amici, la fel se suie pe schiuri o mare parte din cetățeni.

Instructorul costă și se știe că românul le știe și le învață rapid pe toate, fără cheltuieli aiurea pe învățat ca la carte.

Eu am avut noroc să învăț într-o singură zi să schiez, pe o pârtie foarte grea, cu minime sfaturi și puțin ajutor. Eram atent la cei din jur și încercam să parcurg pârtia cât mai previzibil, pentru a nu fi trosnit sau secerat de alții care coborau cu mai multă iscusință și cu mai mare viteză.

Alții nu au avut noroc, fie au fost accidentați alții, fie au intrat ei în alt schior pe care l-au ologit sau pe care l-au nenorocit pe viață.

Cea mai simplă variantă e cea în care te accidentezi singur, la ligamente, în cădere pe pârtie sau să te accidentezi intrând într-un copac, într-un ciot, pietroi descoperit, o tijă sau într-o țeavă lăsată strategic pe lângă pârtie.

Este absolut halucinant că nu există nicio campanie și nicio conștientizare privind pericolele schiatului fără instructor și schiatul fără instructaj pe viitor.

www.conskierge.ski/is-skiing-dangerous/

Vedem doar partea frumoasă a schiatului: grupul sau persoana cu care călătorești, senzația inedită de mișcare lentă sau rapidă prin peisajul frumos și natural înclinat, pe zăpadă mică sau tasată, cu mișcări foarte plăcute pentru fizic, o poftă de mâncare imensă în pauza de masă și la final de zi, fotografii și alte momente care rămân în memorie.

Procentele de accidentare mortală și altele similare, accidentările la cap sunt similare cu cele din ciclism. Problematice la schi sunt accidentările la picioare, cu costuri și timpi de recuperare foarte mari.

Is skiing the world’s most dangerous sport?