Un apartament construit pe un teren mai aproape de centru poate avea un preț. Același apartament, construit la periferie, poate avea un preț mult mai mic.

Indiferent de amplasament, prețul va acoperi toate costurile constructorului, inclusiv profitul.

Orice apartament pus la vânzare cu un preț sub sau peste nivelul real, se va alinia inevitabil la prețurile apartamentelor din aceeași categorie. E la fel ca în principiul vaselor comunicante, sistemul imobiliar fiind unul deschis și nu unul închis, așa cum era înainte de anul 1989.

Prețul rezultat final va fi tot din banii tuturor, de la bugetul național sau de la cel European.

Se mai poate fără buget național, la scară foarte mică, poate doar prin finanțări din donații de grup sau individuale (cum s-a construit acel faimos spital pentru copii inclusiv din SMS-uri de la cetățeni). Se poate și cu diverși filantropi anonimi sau unii care vor să-și facă reclamă politică televizată cu câteva case sau containere amplasate pentru nevoiași sau în caz de dezastre naturale.

Niciun constructor normal la cap nu va construi în masă apartamente și blocuri din banii lui, doar dacă are un interes prin politic și doar dacă acei bani se vor întoarce la el, într-un fel sau altul, după alegeri, prin funcții sau prin alte contracte profitabile.

Chiar dacă statul va construi prin subvenționare apartamente cu o valoare finală de 35 de mii de euro, ar fi absurd ca aceste apartamente să fie vândute celor care stau aleatoriu la o coadă, indiferent de criteriile pe care le îndeplinește un cumpărător.

Acest tip de locuințe “ieftine” sau subvenționate se numesc locuințe sociale și nu locuințe pentru vânzare.

Să presupunem prin absurd că un viitor președinte populist sau un viitor guvern va veni cu o ofertă de asemenea locuințe.

Orice locuință socială vândută la 35 de mii de euro nu își va îndeplini scopul și va fi revândută sau dată în chirie de cel care o cumpără până ajunge la prețul real al pieței.

Să presupunem ca va fi interdicție de revânzare, în lipsa organismelor de control, aceste locuințe vor fi date în chirie sau chiar vândute fără acte pentru a scoate cu mult peste acești 35 de mii de euro, până se ajunge în scurt timp la valoarea reală de piață a zonei și a apartamentului respectiv.

Suntem unici în lume cu conceptul de locuire socială și de locuințe pentru “tineri”.

Locuințele sociale sunt la un nivel foarte redus la noi în țară. Cele care există, foarte puține sunt exemple ca la carte (locuințe sociale sector 6), locuințele sociale sunt de așteptat să fie insalubre și lăsate de izbeliște de administrație și de locatari.

Faimosul ANL ar fi trebuit să îndeplinească rolul de locuire socială. Criteriile pentru a primi o locuință la ANL, pe lângă îndeplinirea formală a punctelor din dosar, e nevoie de prietenii, relații și eventual funcții pe la stat sau pe la autoritățile central – locale, după cum s-a scris foarte mult în presă.

Aceste locuințe realizate prin ANL sunt realizate în marea lor parte cu o arhitectură și design de cea mai slabă calitate, calitate dată și de mijloace reduse de materiale și de punere în operă.

Dacă sunt realizate cu ajutorul fondurilor de la stat, aceste locuințe ar trebui să rămână în permanentă în proprietatea statului și nu vândute cetățenilor “tineri” după un an de zile. Acei tineri, după doar 10 ani pot fi tineri pensionari.

Chirie pe viață

Ideală era o chirie “pe viață” sau pe 20-30 de ani, cu multe condiționări și monitorizare, astfel încât următoarele generații de tineri, din alte familii, să poată locui acolo și nu doar moștenitorii celor care au cumpărat pe pile și relații apartamentul respectiv.

Aceste locuințe ANL pentru tineri, intră pe piața liberă, la vânzare, apartamente subvenționate care dezechilibrează domeniul și fac concurență constructorilor normali de apartamente nesubvenționate.

Dacă stai într-o locuință ANL, nu de dezabona, probabil așa aș fi făcut și eu dacă îmi pica în brațe un apartament pe șpăgi, relații sau folosindu-mă de sistem găunos. Tot aș fi scris asta, chiar dacă aș fi pus mâna pe un apartament pe care să-l locuiesc sau să-l închiriez apoi, neavănd în trecutul tineresc nicio proprietate pe numele meu.

Aici eu vorbesc de principii și nu judec pe nimeni. Vorbesc de cât de injust și imoral este sistemul social din țara asta și de cât de ipocriți și de îndreptățiți se cred cei care profită de acest sistem “defect”.

Legile, justiția și statul au rolul să ne ajute să fim mai buni, să ne înfrâneze pornirile și abuzurile de oameni slabi, să reducă pe cât se poate inechitățile sociale. Din păcate, statul și legile au marionete și su(s)puși în frunte tot felul de neisprăviți care au modelat legile și instituțiile după chipul și asemănarea lor.